Cui ne mărturisim?

  Una din marele probleme cu care ne confruntăm ca și copii ai lui Dumnezeu este cea a mărturisirii păcatelor. Este deja o realitate că oricât ne-am strădui nu putem să depășim barierele care ne separă. Greșesc față de un frate, mi-e greu să recunosc în fața lui, dar îl rog pe Dumnezeu să mă ierte, considerând că am rezolvat problema. Mai apoi, continui să slujesc ca și cum nu s-a întâmplat nimic.

       Cred că astfel de atitudini ne sunt cunoscute celor mai mulți dintre noi. Înaintea noastră însa apostolul Pavel îl atenționează pe Timotei asupra calităților creștinilor din zilele ce vor veni, cu precădere cele despre care Duhul spune “lămurit”. Unde sunt toți aceștia oare? Chiar se referă la membrii Bisericii? Cei cu formă de evlavie dar fără o cunoaștere a puterii lui Dumnezeu sunt oare printre noi?

       Dacă spunem că nu sunt, înseamnă că luam și noi din Scriptură doar ceea ce ne convine, considerând că cele două epistole adresate lui Timotei fac trimitere doar la alții nu și la noi, pentru că dacă ar trebui să ni le asumăm și să acționăm în consecință, fără a ține cont de tradiție și de bune relații, altfel ar arăta adunările noastre. Altarele noastre sunt secate pentru că nu mai avem nevoie de pocăință.

Am ajuns să predicăm altora dar noi nu ne deosebim cu nimic față de cei ce-și spun creștini și îngroașă rândurile căii largi.

       Ce au ei și noi nu avem? Ce fac ei și noi nu facem? Ne-am însușit modul lor de închinare, de programare a serviciilor, de ținută, de vorbire…

       Oare când ne oprim? Când Îl vom repune pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu la locul lui ca Să-și facă El Lucrarea, să dovedească El lumea în ceea ce privește păcatul, și să descopere El lucrurile viitoare?

       Cel care este tatăl minciunii, maestrul falsului, își continuă opera nestingherit atâta timp cât noi continuăm să substituim Lucrările lui Dumnezeu.

       Una din acestea este altarul mărturisirii. Iacov ne îndeamnă în epistola lui: ”Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” Apostolul Ioan ne spune ca ”Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.”

       Ducem lipsă pentru că nu creștem în învățătura apostolilor, în rugăciuni și frângerea pâinii. Trebuie să ajungem la acel nivel în care lipsa unuia (nemotivată) dintre noi la închinare provoacă perturbare în tot trupul, responsabilizarea venind în mod firesc. Ne întoarcem greu înapoi, sunt ani care ne-au pecetluit caracterul, dar oare merită să pierdem din vedere răsplata? Domnul așteaptă de la noi ascultare și mai puțin jetfe pentru că nu-L impresionează.

       Să ne întoarcem unde L-am lăsat, să ne cerem iertare, să ne mărturisim păcatele și să-L rugăm să nu ne facă după cum merităm.

       Domnul se întreaba retoric, dacă la venirea Lui ”va mai găsi credință“. EL știe răspunsul, dar întrebarea este pentru cercetarea noastră.

       Dacă credem că lucrurile merg bine, atunci nu avem a schimba nimic, dar dacă vedem că nu merg bine ar trebui să ne oprim și să ne repoziționam ca Biserică răscumpărată de Christos, spre Calea cea îngustă. Iar verificarea vine de la sine: cine vrea să trăiască în evlavie va avea parte de prigoniri.

       Nu se spune din ce parte vin progonirile.

       Domnul și numai Domnul să fie slăvit. Amin                                               

JIU