Rusalii sau Duhul Sfânt

Rusalii sau Duhul Sfânt

Sunt zilele de sărbătoare, numită de noi românii, sărbătoarea Rusaliilor. Se spune că este aceeaşi cu sărbătoarea care în Biblie poartă numele de “Cincizecime” sau “Coborârea Duhului Sfânt”.

          Vorbind despre Biserica lui Isus Hristos nu putem să nu remarcăm faptul că momentul coborârii Duhului Sfânt peste apostoli a fost, de fapt, începutul acestei Biserici.

          Mântuitorul Isus Hristos, înainte de înălţarea Lui la cer, le-a spus ucenicilor cuprinşi de întristare, la gândul că se vor despărţi de El: “Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângîietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite. (Ioan 16:7)”. Vorbea despre Duhul Sfânt care urma să vină. Şi a venit în ziua Cincizecimii şi de atunci încoace a venit peste toţi cei ce au crezut promisiunea Domnului şi au căutat plinătatea Duhului Sfânt.

          Interesant că Domnul Isus spune că este mai bine să vină Duhul Sfânt decât ca El, Domnul Isus, să rămână pe pământ. Cu alte cuvinte lucrarea Domnului Isus s-a încheiat şi ceea ce urmează să vină, lucrarea Duhului Sfânt, este cea mai importantă din viaţa celor ce de acum cred în Domnul Isus. Prin urmare lucrarea Duhului Sfânt este indispensabilă, este de o importanţă crucială, fără ea nu se poate imagina viaţa de credinţă. Un credincios care neglijează lucrarea Duhului Sfânt şi nu îi acordă importanţa cuvenită Îl necinsteşte pe Dumnezeu şi nu acceptă planul Lui pentru Biserică.

          Tocmai pentru că lucrarea Duhului Sfânt este atât de importantă a fost şi este atât de multă confuzie în dreptul ei. Satan a reuşit ca pe unii care nu cunosc lucrarea Duhului Sfânt să-i facă să creadă că o cunosc şi că sunt plini de Duhul Sfânt, iar pe alţii care o caută, să-i ducă pe o direcţie greşită şi să creadă o lucrare de rătăcire. Aş spune că majoritatea creştinilor se află în una din aceste două rătăciri şi puţini cunosc cu adevărat ce înseamnă lucrarea Duhului Sfânt. Să nu uităm că fără o lucrare autentică a Duhului Sfânt nu există o biserică autentică, adevărată. O biserică care nu este călăuzită şi însoţită de Duhul Sfânt, orice pretenţii ar avea, nu este Biserica lui Hristos.

          În vremurile vechi prezenţa lui Dumnezeu, slava Lui, în Cortul Întâlnirii şi apoi în Templu certifica că Dumnezeu aprobă acea lucrare şi însoţeşte poporul. Mai târziu, din cauza păcatului, slava lui Dumnezeu s-a retras şi El nu a mai fost prezent în acele locuri. Dar slujbele au continuat să fie făcute şi oamenii să se amăgească crezând că Dumnezeu este cu ei. Focul, prezenţa Domnului, nu mai era.

          În Noul Legământ focul a revenit prin prezenţa Duhului Sfânt. Peste cei curaţi, care credeau în Domnul Isus Hristos, a coborât din nou prezenţa lui Dumnezeu. Planul Lui este ca acest foc să rămână peste Biserică până la cea de-a doua venire a Domnului Isus. Şi aşa va fi. Doar că Duhul Sfânt nu va fi unde cred cei mai mulţi că este. Din multe adunări El s-a retras, din cauza păcatului. Slujbele au rămas, ritualul este în floare, oamenii se duc la Templul Domnului dar El nu mai este acolo.

          Mulţi zic şi se întreabă, văzând multitudinea de grupări numite creştine: “Care este cea adevărată?”. Răspunsul este simplu: Cea adevărată este cea care crede în Isus Hristos şi unde este prezent focul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt. Cel real, autentic.

        Cum putem şti dacă Duhul Sfânt este prezent sau nu ar necesita un spaţiu prea amplu pentru a analiza acest aspect şi nu aceasta este intenţia mea pentru acest moment. Dar un element la îndemâna tuturor este viaţa, râurile de apă vie care curg din inimile credincioşilor, după cum spunea Domnul Isus Hristos în Evanghelia după Ioan, capitolul 7 de la versetul 37:

          “În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare, şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea. 38  Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”

39  Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.”

          Dar să avem grijă! Din cauza păcatului în multe grupări creştine s-a instalat moartea şi focul sfânt a dispărut. Atunci oamenii, deosebit de ingenioşi, au falsificat adevărata bucurie şi adevărata viaţă. Au pus în locul bucuriilor cereşti bucurii fireşti, copiind pe cei din lume. Muzica şi divertismentul au devenit înlocuitori ai Duhului Sfânt astăzi.

          Ce ar fi trebuit să facă cei ce au pierdut bucuria Duhului Sfânt, adică pe Dumnezeu? Să se pocăiască! Să renunţe la păcatul lor! Să se întoarcă la Dumnezeu şi să-şi îndrepte căile! Acest lucru însă era prea greu şi nu plăcea firii. Aşa că au inventat bucuria sufletească în locul bucuriei în Duhul. Care este diferenţa dintre ele? Uriaşă!

          Bucuria sufletească o poţi provoca aşa cum şi-o provoacă cei din lume: prin muzică şi tot felul de activităţi religioase. Cineva spunea că dacă vrei să plângi nu trebuie să te duci la Biserică, du-te la teatru, acolo se plânge mai mult. Sau dacă vrei să trăieşti senzaţii tari du-te pe stadion. Uneori amatorii de sport mor de inimă din cauza emoţiilor.

          Bucuria duhovnicească este diferită. Ea vine doar când coboară Duhul şi El nu vine că agonizăm şi repetăm la nesfârşit câteva cuvinte ci doar dacă ne pocăim şi tânjim după viaţa promisă de Dumnezeu. Prima o putem fabrica, a doua nu, dar o putem imita. Şi aceasta se întâmplă azi. Am văzut aceste lucruri cu ochii mei şi le văd şi azi. Dar oamenii pur şi simplu nu vor să se pocăiască şi nu vor să iasă din felul lor de a fi, din obişnuinţa lor. Scriam odată despre pericolul mare al obişnuinţei.

          Iată despre ce vreau să vă vorbesc şi care este exemplul pe care vreau să vi-l dau, încercând să vă dovedesc că noi oamenii nu vrem să renunţăm la ceea ce ştim că este rău dar deja ne-am obişnuit cu acel lucru. Căutăm scuze şi ne justificăm dar nu vrem să renunţăm. Aceasta este doar un exemplu al îndărădniciei noastre atunci când trebuie să recunoaştem că am greşit şi că trebuie să ne reconsiderăm poziţia şi atitudinea faţă de un anumit aspect. Dacă în privinţa aceasta (vorbesc despre subiectul ce îl voi aborda) nu putem renunţa, nu vom renunţa şi nu ne vom recunoaşte atunci când este vorba despre păcate grave. Aspectul în cauză are legătură cu sărbătoarea despre care vorbim, cea numită “a Rusaliilor”.

          Denumirea acestei sărbători, a Rusaliilor, nu are nimic de-a face cu sărbătoarea “Cincizecimii”, cu coborârea Duhului Sfânt despre care ne vorbeşte Scriptura. Ca să vă conving, dacă încă nu aţi aflat, vă voi da un extras luat dintr-o revistă, articol apărut chiar în aceste zile de sărbătoare naţională. Este vorba despre publicaţia Jurnalul românesc dar aceste date le puteţi găsi în multe alte locuri pe Internet. Sublinierile îmi aparţin.

        “Provenită de la latinescul Rosalia, sărbătoare a trandafirilor când mormintele erau împodobite cu roze, Rusaliile s-au suprapus peste praznicul creştin postpascal al Cincizecimii, devenit Duminica Mare, a Rusaliilor, a Pogorârii Sfântului Duh. Cu origini mitologice, Rusaliile evidenţiază vechi ritualuri de pomenire a morţilor. Este totodată o sărbătoare legată de abundenţa vegetală a verii.

        Sâmbăta dinaintea Rusaliilor, denumită şi Moşii de vară, este consacrată prăznuirii morţilor. Este numită şi Moşii cei Mari sau Moşii Rusaliilor, iar din bătrâni se spune că sufletele morţilor (moşilor) se întorc în lăcaşurile subpământene în Ajunul Rusaliilor, după ce au părăsit mormintele la Joia Mare şi au petrecut Paştile printre cei vii. Ca să îmbuneze sufletele celor răposaţi, femeile dădeau de pomană vase de lut, linguri de lemn, vin, apă, lapte, pâine, flori şi lumânări aprinse. Obiceiul este consemnat atât în Moldova, cât şi în Dobrogea, Muntenia, Banatul de Est şi Oltenia. Ritualul era foarte bine structurat, considerându-se că, prin împlinirea lui, morţii vor fi îmbunaţi şi se vor întoarce în lăcaşurile lor subterane.

          În Muntenia, această rânduială este păstrată şi astăzi. Femeile pregătesc străchini de lut, cumpărate din vreme, de la târguri, în care pun orez cu lapte, aşezând deasupra câteva cireşe şi o lingură de lemn. În acelaşi timp, sunt date de pomană ulcele cu apă, iar la codiţa oalei se aşază câteva flori de iasomie şi frunze de nuc. Blidele sunt împărţite în cimitir, la căpătâiul celor răposaţi, în miezul zilei, după ce preotul încheie la biserică slujba pentru cei adormiţi. Ţăranii nu uită însă să-şi împodobească porţile cu flori de tei sau frunze de nuc, cu rol apotropaic.

          Se spune că în săptămâna dinaintea Duminicii Mari, când vara îşi intră în drepturi, câmpurile sunt pândite de fel de fel de primejdii: furtuni, vârtejuri, grindină, iar oamenii sunt urmăriţi de Rusalii, făpturi mitice, ciudate, stăpâne ale văzduhului, de care bătrânii satelor se tem şi le numesc în fel şi chip: Ielele, Şoimanele, Zânele, Dânsele, Frumoasele, Măiestrele, Milostivele, Împărătesele văzduhului, Fetele Câmpului, Ursoaicele (Ursitoarele). Le spun astfel ca să nu le zică pe nume, să nu le supere. Oamenii în vârstă vorbesc cu teamă despre aceste misterioase femei şi aduc în discuţie legende pe care le ştiu de la moşii lor. Spun că Rusaliile ar fi fost slujnice ale lui Alexandru Macedon şi, după ce au băut apă vie pe furiş, s-au transformat în zâne.

           Alţii spun că Rusaliile sunt bătrâne malefice care-i pedepsesc pe cei care nu le-au respectat sărbătoarea, sluţindu-i, în timp ce o altă legendă vorbeşte despre fetele lui Rusalim Împărat. Rusaliile apar noaptea, înainte de cântatul cocoşilor. Se mai zice că sunt spirite răzvrătite ale morţilor care, după ce au petrecut Paştile cu cei vii, părăsind mormintele la Joimari, nu mai vor să se întoarcă sub pământ. Cu o înfăţişare antropromorfă, îmbrăcate în alb, umblă numai în cete, de obicei în număr impar, 3-5-7 ori 9. Se spune că plutesc şi fâlfâie în aer, însă nu oriunde, ci în preajma fântânilor din răspântii, pe sub streşini sau prin pomi. Sună din clopoţei, din trâmbiţe, bat tobele, joacă şi cântă în cor. Încing hore năvalnice, ca un vârtej, în locuri neumblate, dar şi la răspântii ori în poieni tăinuite, iar pe locul în care au învârtit hora iarba se înroşeşte şi se usucă, în timp ce pământul devine neroditor.

        Spre deosebire de strigoi, Rusaliile populează peisajul mitic românesc doar pe timpul verii, şi nu oricând, ci doar în anumite zile, cunoscute în calendarul popular drept Rusaliile, Săptămâna Rusaliilor, Todorusalii. Locuinţele Rusaliilor s-ar afla prin codri neumblaţi, prin văzduh, pe câmpii, pe ostroave pustii, pe ape mari. Rusaliile se deosebesc de Iele, fiind babe gârbovite şi urâte, în timp ce Ielele au înfăţişarea unor fete frumoase care apar tot noaptea, şi tot vara, însă în perioada altei sărbători, Drăgaica, închinată coacerii holdelor (24 iunie).”

          Vorbind despre Rusalii şi coborârea Duhului Sfânt, nu ştiu dacă v-aţi gândit vreodată la acest aspect, dar vreau să insist asupra faptului că şi într-un caz şi în altul este vorba despre puteri ale văzduhului, puteri supranaturale care coboară peste oameni!

          În cazul coborârii Duhului Sfânt este vorba despre Însuşi Dumnezeu care coboară în inima credinciosului pentru a-l împlini, pentru a-l învăţa, pentru a-l mângâia, pentru a fi cu el, spre binele lui, a omului.

          În cel de-al doilea caz este vorba despre puteri malefice care tot din văzduh vin, din lumea spiritelor, dar ca să facă rău. Tradiţia poporului român este puternică în acest sens şi oamenii chiar cred acest lucru. Interesant! Cum de s-a potrivit data acestei sărbători creştine tocmai cu data unei sărbători păgâne, în care este vorba, şi în una şi în cealaltă, despre coborârea unor puteri ale văzduhului peste oameni? Ce mai contează cum îi spunem!

          Însă să ne imaginăm că nu ştim nimic despre tradiţie dar folosim această expresie: „Vreau Rusalii!” Eşti sigur că se poate întâmpla un lucru bun? Majoritatea, cei cu care am discutat acest aspect, spun: „Eu mă gândesc la Duhul Sfânt chiar şi când spun Rusalii, şi Dumnezeu ştie acest lucru, aşa că nu are ce rău să mi se întâmple”.

          Biblia spune că noi vom da socoteală de fiecare cuvânt nefolositor pe care l-am rostit. Dar atunci de cele total nepotrivite, chiar cu un potenţial pericol, pe care le-am folosit? Noi mărturisim cât de important este cuvântul rostit, ce mare impact are el în lumea spiritelor, ce mari transformări se întâmplă atunci când spunem un cuvânt al credinţei şi totuşi în legătură cu acest aspect, al Rusaliilor, suntem de-a dreptul ignoranţi şi nepăsători. Domnul Isus spunea că este atât de important să cerem Duhul Sfânt, că fără El nu putem, şi noi cerem Rusalii, duhuri care fac rău.

          Când am vorbit prima dată despre acest aspect într-o adunare s-a produs mare tulburare. Şi mai ales că totul a pornit de la o cântare tare îndrăgită de mulţi credincioşi care cântă şi nu ştiu ce cântă. În acea cântare se tot repetă, tulburător de des: „O Duh Preasfânt, dă-ne Rusalii!”. Am spus atunci ceea ce vă spun şi vouă şi am insistat asupra faptului că nu este bine să cântăm acea cântare. Credeţi că nu s-a mai cântat niciodată de atunci? S-a mai cântat. Eu nu am mai cântat-o. Şi am hotărât să nu mai cânt nicio cântare care nu exprimă un adevăr biblic, oricât de frumoasă ar fi acea cântare.

          Fratele Zac Poonen îi întreba odată pe credincioşii din biserica lui dacă ştiu ce înseamnă cuvântul „Osana”, cuvânt pe care îl folosesc de multe ori în cântările lor. Cuvântul nu este un cuvânt de laudă, aşa cum cred aproape toţi, ci este o rugăciune. Provine din două cuvinte evreieşti „hosea” şi „na” (nu sunt sigur că le-am scris corect) şi înseamnă „Mântuieşte-ne, Te rugăm!”. Şi totuşi creştinii folosesc greşit acest cuvânt.

          Acum dacă folosim greşit cuvântul „Osana” nu este mare necaz, pentru că oricum cerem un lucru bun. Dar de ce să-l folosim într-un înţeles pe care el nu-l are? Oare nu putem să punem în locul lui un adevărat cuvânt de laudă? Oare cum sună aşa zisa noastră laudă înaintea lui Dumnezeu dacă noi tot timpul, în loc să-I glorificăm Numele mare şi puterea Lui, spunem: Mântuieşte-ne! Mântuieşte-ne! ? Dar dacă folosim cuvântul Rusalii, care nicicum nu poate avea o conotaţie bună, cred că greşim grav.

          Mă întreba cineva chiar zilele acestea: „Şi atunci cum rămâne cu cântecul acela atât de îndrăgit de pocăiţi şi care se cântă prin toate adunările şi care spune „Doamne, mai vreau Rusalii”? I-am răspuns că oamenii nu ştiu ce cer şi că fac o mare greşeală. Iar cei ce au scris şi promovat cântecul fac un mare rău.

          Nu ştiu cum este cu vremurile de neştiinţă şi cum se raportează Dumnezeu la aceste greşeli, atunci când oamenii nu ştiu că un lucru este greşit. Biblia spune că Dumnezeu nu ţine seamă de vremurile de neştiinţă şi că porunceşte acum tuturor oamenilor, de pretutindeni, să se pocăiască (FA 17:30). Durerea mea însă este mare să văd că atunci când oamenii află nu vor să renunţe, oricâte dovezi le-ai aduce.

          Când am discutat cu un alt frate despre cântecul amintit, îmi spunea: „Ai dreptate dar melodia este tare frumoasă. Hai să schimbăm versurile.” Dar de ce să-i schimbăm versurile? Mai bine să-l lăsăm cu totul la o parte. Avem atâtea cântări minunate, cu adevărat duhovniceşti, pe care nu le prea mai cântăm. De ce să ne ispitim în continuare? Am încercat totuşi să-mi imaginez cum s-ar putea schimba versurile melodiei şi am realizat că nu prea ai cum să schimbi textul acestei cântări, nu se potriveşte dacă vrei să vorbeşti despre Duhul Sfânt, este făcut pentru Rusalii.

          O să mă explic puţin ca să mă înţelegeţi şi mai bine de ce am aceste mari rezerve în legătură cu inspiraţia acestei cântări.

          Să presupunem că oamenii nu ştiu şi nu cunosc aspectele menţionate mai sus, dar Duhul Sfânt ştie! Totul este gol şi descoperit înaintea Lui. Atunci cum ar putea El, Duhul Sfânt, să folosească aşa termeni care intră total în contradicţie. El care a inspirat toată Scriptura fără să facă nici o greşeală, cum de a greşit atunci când a inspirat un cântec? Atunci când Duhul Sfânt este la lucru chiar planurile omului şi gândurile lui se schimbă. Iată ce scria Iuda, fratele Domnului, în epistola lui: „Prea iubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna.” Cu alte cuvinte Duhul Sfânt nu l-a lăsat să scrie despre ce şi-a propus ci l-a silit să scrie despre altceva. Iuda probabil s-a gândit ce lucru deosebit o să facă abordând acest subiect spectaculos: mântuirea de obşte. Dar Duhul Sfânt a zis: Nu. Şi nici azi nu ştim cum stau lucrurile în această privinţă. Pentru că nu era important să ştim.

          Acest cântec, prin priza deosebită pe care a avut-o asupra celor ce l-au ascultat, îmi spune multe. Mai întâi nu pot să nu mă mir văzând atât de puţin discernământ şi nepăsare din partea credincioşilor. Cum putem să îmbrăţişăm cu atât de multă uşurinţă ceva ce nu zideşte şi care ar trebui să ne pună urgent în alertă? Cerem în viaţa noastră ceva ce nici nu ştim ce înseamnă! Şi chiar dacă prin „Rusalii” s-ar înţelege zile în care Duhul Sfânt să coboare, Dumnezeu nu ne-a spus să căutăm zile speciale ci să căutăm chiar pe Duhul Sfânt şi aceasta în fiecare clipă! Cântecul pare duhovnicesc dar nu este.

          În al doilea rând nu pot să nu mă gândesc că dacă am făcut din acest cântec un imn, atunci când ar fi trebuit să ne speriem de ceea ce cântăm, câte altele, pe care ar fi trebuit să le lepădăm, nu le-am primit ca bune.

Prea puţini iau aminte la aceste lucruri şi poate şi de aceea Duhul Sfânt lipseşte dintre noi, sau găsim falsuri.

          M-am bucurat de cei ce conduc o editură care scoate carte creştină şi pe care i-am avertizat în scris despre pericolul folosirii greşite a termenului Rusalii. Am observat, după acea atenţionare, că peste tot în cărţile care au urmat au înlocuit cuvântul Rusalii cu Cincizecime sau Coborârea Duhului Sfânt.

          Mă uit în jur şi caut să văd oameni, creştini, plini de Duhul Sfânt. Aceasta înseamnă râuri de apă vie, viaţă de sus, pace, bucurie, sfinţenie, discernământ. Dar văd moarte, păcat, tristeţe, frică, îngrijorare, răutate, înşelare. Şi nu îmi este greu să identific dacă este în control Duhul Sfânt sau sunt alte duhuri. Motivele pentru care s-a ajuns aici sunt multe, dar oare faptul că mereu românii cer Rusalii să nu aibă nici o importanţă? Eu cred că are.

Dan Bercian - Radio Unison Zalău

Serviciile Divine

Duminică

  • 9:00 am - 12:00 pm
  • 6:00 pm - 8:15 pm

Marţi / Rugăciune

  • 7:00 pm - 9:00 pm

Miercuri / Tineret

  • 7:00 pm - 9:00 pm

Joi

  • 7:00 pm - 9:00 pm

Știri


Calendar

  • Nu există evenimente programate

Versetul Zilei

“De aceea Însuşi Stăpânul vă va da un semn. Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi îi va pune numele Emanuel.”

Isaia 7:14 (NTLR)

Adresa

8315 NE 155th St, Kenmore, WA 98028
Obțineți indicații de drum
© 2018 First Romanian Pentecostal Church. All rights reserved.
Content may not be used without the prior consent of FRPC.
Designed By rusnac | design lab
Powered by ( .rdl )