Creștinismului actual

Paradoxul creștinismului actual este că vrea biruințe mari cu investiții minime. Vrem cu cinci minute de rugăciune să vedem minuni. Cu un capitol de citit din Biblie pe săptămână am dori să ne împotrivim ispitelor întâlnite în fiecare zi. Cu un singur program de adunare pe săptămână, ne automulțumim că raiul ne așteaptă.

Paradoxul creștinismului actual e că investește mult în cele de jos, și totuși crede că mari comori îl vor aștepta dincolo. Am vrea confort aici și bucurie dincolo. Am vrea să ne știe cât mai puțini că suntem pocăiți, dar totuși să ne cunoască Dumnezeu. Am vrea ca dolarul de la colectă să aducă mai mult rod decât acei dolari puși la bancă.

Paradoxul creștinismului actual e că se luptă mereu în a împăca firea cu Duhul. “Cum o mai duci frate?” . “Slavă Domnului, cu Domnul e bine” spun creștinii de azi când intră în adunări, dar se salută cu “ceau” sau “servus” când se grăbesc spre ieșire. Ne lăudăm îmbrăcămintea, casa și mașina unii altora, dar nu ne întrebăm de părtășia cu Dumnezeu în săptămâna trecută. Nu ne grăbim duminică dimineața când e 9 fără 5, ca să nu întârziem, dar știm unde e pus ceasul pe perete când e 12 fără 5, și predicatorul nu dă semne de oboseală.

Paradoxul creștinismului actual e că promite mult și costă puțin. Se predică despre harul Domnului, despre iubirea și dragostea Lui și foarte rar despre “… să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.” Se vorbește despre o mântuire garantată pe viață și rareori despre “…duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur”. Grupul de tineri cântă despre “ochi-mi plâng neîncetat” dar lacrimile lipsesc. Pentru că nu ai cum să plângi duminica la închinare dacă nu ai trăit cu Dumnezeu de luni până sâmbătă.

Oameni buni, e timpul să trăim o realitate nu un paradox. O umblare cu Dumnezeu, nu o experiență de un program. O viață pe genunchi zilnică ca să putem sta în picioare în ziua încercării. Un cântec dintr-o inimă curată nu doar de pe buze.

Vrei să culegi roadă multă? Începe să investești: lacrimi, sacrificiu, mijlociri, post, veghere. Și vei sfârși cu cântări de veselie (Ps. 126)

“Oh Doamne, chiar vrem biruințe mari, dar ajută-ne să investim pe măsură!”

-JIU

Serviciile Divine

Duminică

  • 9:00 am - 12:00 pm
  • 6:00 pm - 8:15 pm

Marţi / Rugăciune

  • 7:00 pm - 9:00 pm

Miercuri / Tineret

  • 7:00 pm - 9:00 pm

Joi

  • 7:00 pm - 9:00 pm

Știri


Calendar

  • Nu există evenimente programate

Versetul Zilei

“De aceea Însuşi Stăpânul vă va da un semn. Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi îi va pune numele Emanuel.”

Isaia 7:14 (NTLR)

Adresa

8315 NE 155th St, Kenmore, WA 98028
Obțineți indicații de drum
© 2018 First Romanian Pentecostal Church. All rights reserved.
Content may not be used without the prior consent of FRPC.
Designed By rusnac | design lab
Powered by ( .rdl )