|
Bine aţi venit la pagina grupului “Propovăduirea Cuvântului”!
(updated 1/22/12)
Bine aţi venit la pagina cursului de Homiletică “Propovăduirea Cuvântului”, unde Biblia, Cuvântul Lui Dumnezeu este subiectul central al vieţilor noastre. Suntem un grup de fraţi care căutăm ca în toate să Îl preamarim pe El, iar în acest studiu ne propundem să învăţăm şi să aprofundăm arta studierii şi predicării Cuvântului lui Dumnezeu. Ne adunăm la First Romanian Pentecostal Church (FRPC) din Kennmore, Washington, SUA, iar participanţii sunt din diferite biserici evanghelice din zona Seattle. Pe lângă Biblie, materialul principal al studiului este cartea " Propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu", scrisă de prof. Dr.Vasile Talpoş, fostul rector al Institutului Teologic Baptist de Grad Universitar din Bucureşti. Coordonatorul studiului este fr. Leonard Semenea, pastor asistent al FRPC. (Note: În ce priveşte telefoanele de tip Android (Samsung, HTC, Motorola, etc), ele pot fii folosite pentru a urmări sesiunile NUMAI când sunteţi pe internet şi prin a apăsa pe "link"urile de mai jos. O solutie prin care veti putea încarcă întregul video sau audio nu avem deocamdată.)
Calendarul nostru este:
10 Ianuarie 2011: SESIUNEA #1 Tema: Homiletica Notiţe: Pentru documentele “PDF” a sesiunii 1 în limba romană, apăsaţi aici Audio: Pentru a asculta audio sesiunea 1, apăsaţi aici Video: Pentru a viziona filmul sesiunii 1, apăsaţi aici iTunes Video (NOU!): Pentru a visiona filmul sesiunii 1 în iTunes, apăsaţi aici iTunes Audio: În curând! 24 Ianuarie 2011: SESIUNEA #2 Tema: Câteva Obiecţii Negrăite Împotriva Predicării Notiţe: Pentru documentele “PDF” a sesiunii 2 în limba romană, apăsaţi aici Text: For Lesson 2, the English handout in “PDF” click here Audio: Pentru a asculta audio sesiunea 2, apăsaţi aici Video: Pentru a viziona filmul sesiunii 2, apăsaţi aici iTunes Video (NOU!): Pentru a visiona filmul sesiunii 2 în iTunes, apăsaţi aici iTunes Audio: În curând! 7 Martie 2011: SESIUNEA #3 Tema: Elementele de Bază ale Predicii Notiţe: Pentru documentele “PDF” a sesiunii 3 în limba romană, apăsaţi aici Audio: Pentru a asculta audio sesiunea 3, apăsaţi aici Video: Pentru a viziona filmul sesiunii 3, apăsaţi aici iTunes Video (NOU!): Pentru a visiona filmul sesiunii 3 în iTunes, apăsaţi aici iTunes Audio: În curând! 4 Aprilie 2011: SESIUNEA #4 Tema: Exegeza Notiţe: Pentru documentele “PDF” a sesiunii 4 în limba romană, apăsaţi aici Text: For Lesson 4, the English handout in “PDF” click here Audio: Pentru a asculta audio sesiunea 4, apăsaţi aici Video: Pentru a viziona filmul sesiunii 4, apăsaţi aici iTunes Video (NOU!): Pentru a visiona filmul sesiunii 4 în iTunes, apăsaţi aici iTunes Audio: În curând! 16 Mai 2011: SESIUNEA #5 Tema: Ideile Principale (fără notiţe) Audio: Pentru a asculta audio sesiunea 5, apăsaţi aici Video: Pentru a viziona filmul sesiunii 5, apăsaţi aici iTunes Video (NOU!): Pentru a visiona filmul sesiunii 5 în iTunes, apăsaţi aici iTunes Audio: În curând! 20 Iunie 2011: SESIUNEA #6 Tema: Introducerea Notiţe: Pentru documentele “PDF” a sesiunii 6 în limba romană, apăsaţi aici Audio: Pentru a asculta audio sesiunea 6, apăsaţi aici Video: Pentru a viziona filmul sesiunii 6, apăsaţi aici iTunes Video (NOU!): Pentru a visiona filmul sesiunii 6 în iTunes, apăsaţi aici iTunes Audio: În curând! 18 Iulie 2011: SESIUNEA #7 Tema: Încheierea Notiţe: Pentru documentele “PDF” a sesiunii 7 în limba romană, apăsaţi aici Audio: Pentru a asculta audio sesiunea 7, apăsaţi aici Video: Pentru a viziona filmul sesiunii 7, apăsaţi aici iTunes Video (NOU!): Pentru a visiona filmul sesiunii 7 în iTunes, apăsaţi aici iTunes Audio: În curând!
26 Septembrie 2011: SESIUNEA #8 Tema: Cum să Analizăm o Predică (aspecte practice) Predică: Marius Pop, Teo Bujorean 21 Noiembrie 2011: SESIUNEA #9 Tema: Cum să Analizăm o Predică (aspecte practice) Predică: Jonathan Antemie, Daniel Căpuşan
23 Ianuarie 2012: SESIUNEA #10 Tema: Cum să Analizăm o Predică (aspecte practice) Predică: Cornel Petrişor şi Cornel Ţermure
Soli Deo Gloria! Numai Lui Dumnezeu Glorie!
DIVERSE: Un articol numai pentru penticostali sau caristmatici (Charisma magazine) "Excellence in Preaching: Studying the Craft of Leading Preachers" (2011) Blogul grupului Propovăduirea Cuvântului
CONTACT: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it
|
