Bine aţi venit la pagina cursului de Homiletică “Propovăduirea Cuvântului”, unde Biblia, Cuvântul Lui Dumnezeu este subiectul central al vieţilor noastre. Cursul a început în Ianuarie 2011 şi s-a sfîrşit în Martie 2012.
Suntem un grup de fraţi care căutăm ca în toate să Îl preamarim pe El, iar în acest studiu ne-am propus să învăţăm şi să aprofundăm arta studierii şi predicării Cuvântului lui Dumnezeu. Ne-am adunat la First Romanian Pentecostal Church (FRPC) din Kennmore, Washington, SUA, iar participanţii au fost din diferite biserici evanghelice din zona Seattle. Pe lângă Biblie, materialul principal al studiului a fost cartea " Propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu", scrisă de prof. Dr.Vasile Talpoş, fostul rector al Institutului Teologic Baptist de Grad Universitar din Bucureşti. Coordonatorul studiului este fr. Leonard Semenea, pastor asistent al FRPC.
![]() |
Propovăduirea Cuvântului videoclipuri sunt disponibile pe iTunes. |
iTunes |
Homiletică | |
Câteva Obiecţii Negrăite Împotriva Predicării | |
Elementele de Bază ale Predicii | |
Exegeza | |
Ideile Principale | |
Introducerea | |
Incheierea |